„O tăcere de frunze care-și scad glasul de vară învâțând șoaptele toamnei..” I. Teodoreanu
Plimbările pe jos sunt una dintre alegerile cele mai firești atunci când suntem în Cluj și vrem să ieșim din casă. Facem asta indiferent de vreme, anotimp, uneori și oră. Deși pe unele străduțe am trecut de nenumărate ori, nu ne-am plictisit, pentru că în fiecare moment al zilei lumina cade altfel, clădirile sunt învăluite fie în ceață, fie în razele soarelui. Nu ne intersectăm niciodată cu aceeași oameni și, deoarece în fiecare zi avem parte de experiențe care ne formează, într-un anumit fel nici noi nu suntem mereu aceeași.
Dar parcă dintre toate momentele, Clujul e și mai frumos toamna. E un calm și o liniște, în ciuda aglomerației și a forfotei de început de școală, pregătiri pentru iarnă, trafic și readaptare. Orașul parcă ar fi fost proiectat într-o după-amiază călduroasă de toamnă, cu un soare darnic și blând, atât cu oamenii cât și cu locul. Crengile nu au renunțat la frunze, florile la petale, oamenii la plimbări târzii.
În fața trecerii timpului, fiecare își măsoară vremea în felul său. Toamna ne amintește, blândă, de fragilitatea lucrurilor, în special a celor frumoase.
E toamnă peste Cluj, o toamnă pe care o îndrăgim cu fiecare an mai mult. Așa cum în oameni se face toamnă uneori ca o primăvară să reînvie, așa și locurile își au timpul lor.
