„Demult, trăia în Lazărea o fată de o frumusețe rar întâlnită, care se numea Estera. S-a dus odată la târg, la Gheorgheni. A întâlnit acolo un flăcău voinic care se lua la trântă și cu ursul. Cum s-au vazut, s-au și îndrăgostit. Flăcăul a rugat fata să-i fie mireasă, dar cununia nu s-a putut face, căci flăcăul a fost luat în armată. Fata îl aștepta, tot îl aștepta. Pe-nserate se ducea cu ulciorul la izvor, stătea ore în șir în nădejdea că se va întoarce alesul inimii sale. Cânta așa de trist, încât auzind-o se înduioșau și munții.
Era într-o duminică după-amiaza când, trecând pe acolo, a fost vazută de un tâlhar care reprezindu-se la ea, a ridicat-o în șa zburând ca vântul spre Suhardul Mic, între stâncile cu o mie de fețe, unde locuia. I-a promis fetei și aur și argint, numai să-l îndrăgească, dar fetei nu-i trebuia nimic. Tâlharul își pierdu răbdarea și voia s-o ia în căsătorie cu sila. Estera a strigat către munți, implorandu-le ajutor. Stâncile cuprinse de strigătele îndurerate au răspuns cu tunete. S-a pornit o ploaie torențială, măturând tot ce întâlnea în cale.
Acolo au rămas, sub fărămăturile stâncilor, fata și tâlharul și apoi s-au adunat acolo apele munților, formând Lacul Roșu (Ucigașul).”
Multe legende ce s-au scris stau la baza numelui de Lacul Roșu, dar se spune că aceasta ar fi cea mai îndrăgită. Care este cea adevărtă încă nu se știe și poate că nici nu e atât de important să știm, pentru că poveștile sunt și pentru adulți, nu doar pentru copii. Pe suprafața acestui mister astăzi se zăresc trunchiuri de copaci, rațe și plante de apă, iar printre toate acestea, bărci. Pentru a proteja natura, lacul este parțial pus la dispoziția turiștilor, însă este suficient să te bucuri de unduirile apei, de umbra copacilor, de liniște și munți.
Și la vâsle și la dronă, Lucas :)
Deși zona oferă multe variante naturale de admirat și explorat, pentru că a fost o escapadă spontană de o zi, noi ne-am rezumat la o plimbare cu barca. Se pot face și drumeții pe jos, plimbări cu bicicleta ori trăsura și chiar cățărări. Lacul Roșu se află în apropierea Muntelui Ceahlău și a Munților Hășmaș și, nu în ultimul rând, Cheilor Bicazului.
Ca mare parte a României, are un uriaș potențial turistic. Noi credem că principala atracție este natura și nu elementele clasice precum terasele, restaurantele sau tarabele cu produse românești și mai puțin românești. Important e să ne axăm ochii asupra frumosului ce ne înconjoară, nu-i așa?
În perioada aceasta, încercăm să evităm zonele aglomerate chiar și atunci când călătorim. (De fapt, cred că mereu am căutat zonele mai puțin aglomerate în favoarea celor ce nu sunt prea comerciale.) De aceea și din alte motive am ales să ne luăm gustări tradiționale, care se preapară și se consumă rapid și pe care oricum le putem mânca doar atunci când suntem plecați. Nu m-aș imagina mâncând kürtőskalács stând acasă, pe canapea, deși îi duc dorul uneori. :D
Până să-l cunosc pe Lucas nu am încercat niciodată lángosul în varianta lui autentică, pentru că în zona Moldovei nu este un preparat comun. Există o primă dată pentru toate, așa cum este și o primă dată pentru plăcintele moldovenești, hihi.
Fie că vii dinspre Miercurea Ciuc sau dinspre Piatra-Neamț, Cheile Bicazului nu trebuie ratate, pentru că e atât de frumoasă și accesibilă zona! De fiecare dată când venim pe aici ne oprim, ne dăm jos din mașină și ne uităm la stânci. Printre acești uriași, apa și-a făcut drum.
Suntem deplini recunoscători că avem frumosul la îndemână, că e totul atât de aproape și că ne putem bucura #îndoi de lucruri care sunt simple, dar valoroase.
„Pământule, dă-mi aripi:
săgeată vreau să fiu, să spintec
nemărginirea,
să nu mai văd în preajmă decât cer,
deasupra cer,
şi cer sub mine -
şi-aprins în valuri de lumină
să joc
străfulgerat de-avânturi nemaipomenite
ca să răsufle liber Dumnezeu în mine.”
L. Blaga
