„De dor de tine, mâna mea o pun
pe zidul pe care umbra ți-ai lăsat-o.”
N. Stănescu
În luna martie a acestui an (2020), încă studenți la Cluj, început de pandemie în România, chiar înainte de a pleca acasă crezând că ne vom întoarce la timp pentru a ne da examenele și a avea parte de festivitățile de absolvire, am pornit spre Rimetea. Voiam să ieșim puțin din oraș, dar mai mult de atât cred că amândoi ne doream să ieșim din starea aceea generală de nesiguranță, incertitudine, undeva unde să fim noi doi, să putem sta în liniște, lângă celălalt. Nu am planificat, nu ne-am organizat, de altfel, ca tot ceea ce începuse a fi, nu știam nimic din ce vom face, dar era bine. De aceea, ieșirea aceastea la Rimetea nu este despre drumul până acolo, despre turism, nu este nici măcar despre ce să vizitați sau să vedeți, ci este momentul în care lumea începuse să se schimbe, iar noi aveam neapărată nevoie de a evada împreună.
Imi aduc perfect aminte cum, chiar înainte de a urca pe autostradă, căutam ultimele reglementări cu privire la interdicițiile de a părăsi orașul.
Nici nu mai știu precis despre ce am vorbit atunci. Era liniștea perfectă, în jurul nostru nu era nimeni, iar noi doi stăteam pe ruinele a ceea ce a fost cândva. Ne gândeam la trecerea timpului, iar Lucas îmi spunea cât de interesant i se par pietrele astea pe care cineva, cu mulți, mulți ani în urmă, aproximativ 700, le-a pus aici și care au format și reprezintă astăzi ruinele Cetății Trascău.
Privieam înspre umbrele noastre lipite de zidurile cetății și eram fericită pentru că, deși urma să plecăm amândoi înspre casele noastre, la distanțe ce uneori sunt mai greu sau mai ușor de suportat, știam că unele lucruri rezistă, chit că îmreprejurările sau vremurile nu sunt blânde.
După plimbarea asta nu ne-am mai văzut o lună jumătate, dar au urmat atâtea clipe frumoase.
„Everything will be so good so soon just hang in there & don't worry about it too much” imi spuneam. Și chiar așa e. Ce-i mai bun vine de acum, pentru că oricum noi suntem #îndoi, iar #îndoi e întotdeauna mai bine.
