„Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,
ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,
ci adânc în pământ undeva. (...)
Uite, e seară.
Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi,
ca un miros sfios de iarbă tăiată,
ca o cădere de fum din streşini de paie,
ca un joc de iezi pe morminte înalte.”
L. Blaga
Nu știu dacă și Blaga a trecut prin Viscri, dar probabil că imaginea satului românesc era atât de bine înrădăcinată în mintea și poate inima sa, încât nici nu a mai fost nevoie atunci când a început să scrie. Dar dacă treci prin Viscri, e cu neputință să nu te gândești la cuvintele astea. Parcă locul își recită singur versul și spune „aici orice gând e mai încet”.
La Viscri nu se ajunge greu, deși este retras de la drumul principal. Aflat în comuna Bunești, județul Brașov, satul era cunoscut după vechea denumire drept Giscriu, adică Biserica Albă Săsească. Am putea spune că inima satului e chiar Biserica fortificată din Viscri, ce datează încă din sec. XVlll. Din fericire, a fost reconstituită, iar acum face acum parte din patrimoniul UNESCO. Chiar dacă peste ea s-a așternut de mult liniștea, freamătul istoriei îl poți simți, mai ales dacă renunți la grabă.
Prețul unui bilet este de 10 lei. Pe lângă vizitarea propriu-zisă a bisericii, în curtea acesteia se află și muzeul de teracotă pictată și presată manual. De asemenea, mai poți vedea vechi obiecte bisericești din gospodăriile sașilor, articole de îmbrăcăminte, mobilier și unelte vechi.
Vizitarea bisericii oferă pe lângă frumusețea acesteia, pe care nu ai cum să o iei din alt loc sau să o înlocuiești cu altceva, panorama deosebit de frumoasă asupra satului și organizării acestuia. De-a lungul drumului, casele aflate de o parte și de alta, cu urme alte timpului, dar păstrându-și identitate autentică, stau tăcute sub privirile turiștilor. Deși la Viscri vii parcă ca la un muzeu-sat, este plin de viață. În casele vechi se trăiește. Oamenii cresc animale, copiii merg la școală, roșiile cresc în grădini, sunt culese și puse pe mesele celor ce timpul nu pare să le dea prea mule bătăi de cap.
Pentru a se păstra spiritul și imaginea gospodăriilor săsești de pe vremuri, ești rugat politicos, să lași mașina în parcea comună a satului, iar explorarea zonei să o faci la pas. Mai ales că altfel simți locul când pășeșți pe drumul vechi, cu pisici, animale de curte și mirosul mâncării ce trece printre porțile de lemn.
Și pentru că tot vorbeam de mâncare, unul din subiectele noastre preferate, să vorbim de Viscri 32.
Deseori îmi este confirmată ideea că asemeni oamenilor, locurile îți pot vorbi de la o primă întâlnire. Anul trecut, când am fost la Viscri, am știut sigur că vrem să ne reîntoarcem aici, iar acum, după a doua vizită, suntem pe deplin convinși că vrem să prindem apusul și răsăritul în locul acesta. Despre ce înseamnă Viscri 32 și cum poți ajunge la ei, poți afla foarte ușor de . Pe scurt însă, Viscri 32 nu l-am simțit ca un local clasic cu motive românești, țuică, jumări și alte cele. Nu că asta nu ar fi bun și frumoas, dar acolo tradiția locului este dusă la un nivel mai fin, chiar dacă alimentele sunt simple, locale și nu complicat preparate. Cel mai bine spus, e altceva. Meniul nu este plin de nenumărate preparate, dar toate câte sunt au un gust profund, cu variante și vegetatariene, de la ciorbe și supe la deserturi.
Masa am luat-o afară, lângă straturile de roșii și hamace. În atmosfera foarte liniștită și plăcută, nici nu mai simțeam presiunea trecerii timpului, a forfotei, a trebui, a fi, a ajunge musai undeva. Era așa cum spunea Moromete: „timpul avea nesfarsita rabdare cu oamenii".
Știi când guști o brânză tradițională românească și ți se umple gura a gust puternic de oaie/ capră și nu mai simți alte arome, pentru că gustul e pur și simplu prea puternic? Nu așa am simțiti și acum, deoarece toate brânzeturile au un gust atât de fin și plăcut, mai ales combinate cu nuci și dulceață de ardei iute, încât întreaga experiență e numai plăcere. Și pâinea are alt gust, ca de altfel toate alimentele despre care oamenii locului ne-au informat sursa exacta: producători locali :). Căldura am domolit-o cu rubarbărată și socată pe care le recomandăm din plin! Pentru felul principal, Lucas și-a ales friptură de porc cu legume, iar eu cartofi noi cu brânză și roșii.
Pățim să ratăm a fotografia o farfurie atunci când mâncarea e delicioasă și ne simțimt atât de bine, că uităm de poze. Ghici ce... Nu avem poză, așa că trebuie doar să ne crezi pe cuvânt că a fost delicios! Preparatele nu sunt rețete sofisticate, greu de pronunțat și identificat, dar sunt alimente sincere.
Un lucru peste care nu putem trece nicicum cu vederea sunt persoanele ce se află în spatele poveștii. Mara și Alexu au plecat din București și au dat viață unui loc care sperăm să-și atingă întregul potențial.
Lăsăm o poză de anul trecut cu o parte din meniu.
Când vremurile permit, masa se poate lua și în interior. Acum însă, doar prin trecere ne-am bucurat privirea. Căsuța albastră din curte a fost cosntruită în anul 1912 și poate fi închiriată. Am notat și asta pe lista cu dorințe.
Pe ulița satului, dacă o putem numi așa, lumea e liniștită. Casele ascund tradiții și obiceiuri care pentru noi nu sunt obișnuite, deși am crescut câțiva km mai departe. Sunt multe locuri de cazare în Viscri, momente din zi ce merită trăite și observate, dar mai sunt zile... Când vom mai vizita, vom mai scrie, vom poza, filma și povesti. Între timp, lumea satului își continuă cursul. Călătoriți local, mâncați local, cumpărați local, de la oameni. Oamenii locului. Așteptăm pozele voastre! :)
*Despre siguranță în pandemie: mesele unde am mâncat sunt așezate conform reglementărilor, ni s-a luat temperatura, meniul se poate accesa pe baza codului QR, iar accesul în clădire se face cu mască. De asemenea, vizitarea cetății în interior este permisă doar cu mască.
